Comunicat de presa 19 Iulie 2018

8 companii de brokeraj au aderat la UNSICAR

București, 19 iulie 2018 – Opt companii de brokeraj de asigurare s-au alăturat Uniunii Naționale a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări –UNSICAR. Acestea sunt următoarele: Arpemix – Consult Broker de Asigurare (Brașov), Pro As Milenium Broker de Asigurare (București), CND International Broker de Asigurare (București), Asifort Broker de Asigurare (Ploiești), Adecar Broker de Asigurare (Câmpina), Forum Insurance Broker (București), Idea Broker de Asigurare (București) și Leader Team Broker de Asigurare (București).

Aderarea acestor companii a fost aprobată în unanimitate de Adunarea Generală UNSICAR, care a avut loc astăzi, 19 iulie 2018, la Hotel Hilton, București. Prin urmare, începând cu această dată, asociația profesională a brokerilor de asigurare reunește 72 de companii.

Anterior acestei ședințe, UNSICAR a încheiat un acord de colaborare cu MARSH Broker de Asigurare-Reasigurare, accord care vizează susținerea reciprocă și o informare bidirecțională.
În cadrul Adunării Generale, membrii UNSICAR au discutat despre efectele noului Regulament General privind protecția datelor personale (GDPR) asupra activității lor operaționale, dar și despre așteptările legate de viitoarea legislație a distribuției în asigurări (legea de transpunere a Directivei IDD). Un alt subiect de dezbatere l-a constituit pachetul de propuneri de modificare a statutului UNSICAR.

“În doar patru luni de la preluarea mandatului actualei echipe de conducere a UNSICAR, s-au făcut pași importanți pentru atingerea celor trei direcții strategice ale asociației noastre. Ne interesează să creștem reprezentativitatea și să consolidăm notorietatea profesiei noastre și a UNSICAR. Cu cât vom avea mai mulți membri în asociație, cu atât vocea noastră va fi mai puternică. Deja există și alte companii care sunt interesate să vină alături de noi, până la sfârșitul acestui an. Avem convingerea că brokerii de asigurare au un rol esențial în dezvoltarea pieței de asigurări. Vrem, de asemenea, să creăm condiții pentru ca un număr cât mai mare dintre membrii noștri să se implice în activitățile relevante ale UNSICAR. Acest lucru se întâmplă deja. La nivelul UNSICAR s-au inițiat deja câteva grupuri de lucru, care se vor ocupa de problematica pregătirii profesionale și de aspecte legate de noua legislație privind distribuția asigurărilor. Cea de-a treia direcție strategică pe care ne-am propus-o este să inițiem și să derulăm proiecte care să genereze plus valoare pentru membrii noștri. În acest sens, am lansat, în luna mai 2018, Centrul de Informare și Suport care transmite, săptămânal, către peste trei sute de brokeri și alte entități interesateq, informații la zi și de interes pentru activitatea noastră”, a declarat Dorel Duță, președinte UNSICAR.

Potrivit acestuia, cea mai mare provocare a anului 2018 pentru brokerii de asigurare o reprezintă noua legislație privind distribuția asigurărilor, care va redesena arhitectura întregii piețe de asigurări. “UNSICAR este partener permanent de dialog al autorităților și va continua toate demersurile necesare pentru a-și aduce contribuția la creionarea noii legislații, astfel încât aceasta să asigure echilibrul întregii piețe de asigurări”, a precizat președintele UNSICAR.

 

Despre UNSICAR

Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări – UNSICAR, organizație înființată în anul 2000, reprezintă 72 de companii – de brokeraj de asigurare, de regularizare daune, de pregătire profesională. Cota membrilor UNSICAR totalizează peste 60% din piața de brokeraj de asigurare. Uniunea reprezintă interesele colective ale membrilor săi și colaborează cu instituţiile publice pe aspecte care privesc piaţa de brokeraj de asigurare și consumatorul de produse de asigurare. UNSICAR este membru cu drepturi depline a BIPAR (Bureau International des Producteurs d’Assurances et de Reassurances), organizație internationala înființată in 1937 care reunește asociațiile profesionale naționale ale intermediarilor în asigurări, precum și a POI (Partners of Intermediaries).

 

Descarca “Comunicatul de presa 19 Iulie 2018” in format PDF aici.

Nu exista comentarii

Publica un comentariu